Prerogativele poliţiei  
    
     Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi este constituit şi funcţionează potrivit prevederilor Legii nr.218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, pe baza statului de organizare aprobat de ministrul administraţiei şi internelor prin Ordinul I/0551 din 01.06. 2004.
     Unitatea a fost înfiinţată la 15.12.1990, conform Ordinului ministrului de interne nr. I/05869 din 15.12.1990.
       Conform legii, Inspectoratul este o unitate destinată să organizeze, să conducă şi să coordoneze activităţile specifice, pentru îndeplinirea atribuţiilor ce revin Poliţiei Române în zona de responsabilitate, care cuprinde judeţul Iaşi. 
 
       Întreaga activitate din cadrul Inspectoratului se desfăşoară exclusiv pe baza şi în executarea legii, sub autoritatea şi controlul Ministerului Admnistraţiei şi Internelor şi al Inspectoratului General al Poliţiei Române. 
       În îndeplinirea atribuţiilor şi sarcinilor specifice, Inspectoratul şi structurile subordonate coopereaza cu celelalte componente ale Ministerului Admnistraţiei şi Internelor, cu alte structuri ale Sistemului Naţional de Apărare, alte instituţii ale statului şi colaboreaza cu organizaţii, instituţii şi autorităţi ale administraţiei publice locale din zona de responsabilitate, asociaţii şi organizaţii neguvernamentale, precum şi cu persoane fizice şi juridice, în limitele legii. În relaţiile cu acestea, Inspectoratul este reprezentat de şeful inspectoratului (înlocuitorul legal). 
 
       Inspectoratul organizează, coordonează şi controlează activitatea de asigurare a respectării ordinii şi liniştii publice, de apărare a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, a avutului public şi privat, de prevenire şi descoperire a infracţiunilor, în condiţiile legii, pe teritoriul judeţului Iaşi, având următoarele atribuţii:
     - asigură încadrarea funcţiilor prevăzute în statul de organizare cu poliţişti şi personal contractual;
   - coordonează, sprijină, îndrumă şi controlează activitatea poliţiei din municipiile Iaşi şi Paşcani, oraşele Hârlău, Târgu Frumos şi Podu Iloaiei şi comunele judeţului Iaşi;
     - studiază cauzele ce au determinat şi condiţiile ce au favorizat savârşirea de infracţiuni, pe anumite perioade de timp şi/sau pe domenii, obiective, locuri de interes poliţienesc;
     - analizează periodic fenomenul infracţional, şi în funcţie de concluziile desprinse, stabileşte măsurile ce urmează a fi întreprinse, modalităţile de acţiune şi forţele participante, coordonând perfecţionarea activităţii subunităţilor de poliţie urbane şi rurale, inclusiv a posturilor de poliţie din judeţul Iaşi;
     - organizează şi conduce activităţi poliţieneşti pe teritoriul judeţului Iaşi. Execută misiuni operative în cauze de importanţă deosebită pentru prevenirea, descoperirea şi cercetarea infracţiunilor, precum şi pentru prinderea persoanelor urmărite;
     - ia masuri pentru informarea opiniei publice cu principalele preocupări ale poliţiei, cu situaţia infracţională şi rezultatul unor activităţi de prevenire şi combatere a faptelor antisociale, pe teritoriul judeţului Iaşi;
     - apără viaţa, integritatea corporala şi libertatea persoanelor, avutul privat şi public, celelalte drepturi şi interese legitime ale cetăţenilor şi statului, pe teritoriul judeţului Iaşi;
     - asigură, împreună cu forţele de jandarmi, direct sau în cooperare cu alte forţe legitime ale statului, combaterea manifestărilor de violenţă, neutralizarea unor acţiuni de natură să împiedice desfăşurarea normală a activităţii pe căile publice, în pieţe, în zonele de acces la punctele de control pentru trecerea frontierei şi alte obiective de importanţă deosebită din judeţul Iaşi;
     - stabileşte măsurile necesare, potrivit sarcinilor ce-i revin poliţiei prin lege, cu privire la asigurarea desfăşurării normale a adunărilor şi manifestărilor publice din judeţul Iaşi;
     - îndrumă şi coordonează organizarea şi funcţionarea pazei bunurilor la instituţiile publice şi la agenţii economici cu capital de stat şi acordă, la cerere, sprijin de specialitate agenţilor economici cu capital privat şi altor solicitanţi din judeţul Iaşi, în organizarea şi funcţionarea pazei bunurilor;
     - acţionează pentru culegerea de informaţii în vederea cunoaşterii, prevenirii şi combaterii infracţiunilor, în judeţul Iaşi, precum şi în situaţiile în care există date sau indicii că se pregateşte savârşirea de fapte ilicite;
     - desfăşoară, potrivit competenţei materiale şi teritoriale stabilite prin lege, activităţi pentru constatarea savârşirii faptelor prevăzute de legea penală şi efectuarea cercetărilor în legatură cu aceste fapte;
     - asigură paza şi funcţionarea, în condiţiile legii, a locurilor de reţinere şi arest preventiv organizate în cadrul Inspectoratului şi subunităţilor sale din judeţul Iaşi;
     - exercită controlul, potrivit legii, asupra deţinerii, portului şi folosirii armelor şi muniţiilor, a deţinerii şi folosirii materiilor explozive, a modului în care se efectuează operaţiunile cu arme, muniţii şi materii explozive, precum şi asupra funcţionării atelierelor de reparat arme, pe teritoriul de competenţă;
     - exercită controlul, potrivit legii, asupra respectării normelor legale referitoare la produsele si substanţele toxice, stupefiante şi radioactive, precum şi la alte obiecte şi materii supuse autorizării care prezintă pericol public ori care pot fi folosite la savârşirea de infracţiuni, pe teritoriul judeţului Iaşi;
     - supraveghează şi controlează circulaţia rutieră, colaborează cu alte autorităţi publice pentru îmbunatăţirea organizării şi sistematizării traficului rutier, asigurarea stării tehnice a autovehiculelor, perfecţionarea pregătirii conducătorilor auto şi educaţia rutieră a participanţilor la circulaţie din judeţul Iaşi;
     - colaborează cu instituţiile de învăţământ şi cadrele didactice din judeţul Iaşi, la activitatea de educare a copiilor şi tineretului şcolar pe linie antiinfracţională şi în vederea circulaţiei corecte pe drumurile publice;
     - în localităţile urbane, nereşedinţă de judeţ şi comune, ţine evidenţa nominală a cetăţenilor români cu obligaţii militare şi execută activităţile date prin lege privind pregătirea populaţiei şi teritoriului judeţului Iaşi pentru apărare şi mobilizare;
     - organizează, în condiţiile legii, cazierul judiciar pentru ţinerea evidenţei persoanelor condamnate ori împotriva cărora s-au luat măsuri cu caracter penal, conform prevederilor legii, pe teritoriul judeţului Iaşi;
     - constată şi aplică contravenţii la dispoziţiile legale date în competenţă poliţiştilor, pe teritoriul judeţului Iaşi;
     - participă, împreună cu forţele de jandarmi şi pompieri, în cooperare cu forţe ale unităţilor Ministerului Apărării Naţionale din judeţul Iaşi şi alte organisme prevăzute de lege, la activităţi de salvare, evacuare a persoanelor şi bunurilor periclitate de situaţii de urgenţă civilă (incendii, explozii, avarii, accidente, epidemii, calamităţi naturale şi catastrofe), precum şi de limitare şi înlăturare a urmărilor provocate de astfel de evenimente, pe teritoriul de competenţă;
     - îndeplineşte orice alte atribuţii ce îi sunt date prin lege, pe teritoriul judeţului Iaşi.