10 Noiembrie 2017Sursa: IPJ IAŞI

ACŢIUNI ALE POLIŢIŞTILOR DE LA TRANSPORTURI PENTRU SIGURANŢA CĂLĂTORILOR

În perioada 06-09 noiembrie a.c., poliţiştii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Iaşi au acţionat în trenurile de călători care tranzitează zona Moldovei şi în staţiile de cale ferată, pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică, prevenirea faptelor de furt, a celor comise cu violenţă, precum şi pentru prevenirea călătoriilor frauduloase.

Astfel, au fost patrulate 89 de trenuri de călători şi 63 de staţii de cale ferată. Au fost legitimate peste 300 de persoane.

Au fost depistaţi 67 de călători frauduloşi. A fost depistată o persoană pe numele căreia a fost emis un mandat de executare a pedepsei închisorii.

Poliţiştii au aplicat 152 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 35.215 lei, dintre care 89 conform Legii nr.61/1991, 6 conform Legii nr.12/1990, 22 conform O.U.G. nr. 195/2002, iar restul pentru alte abateri.