BULETIN DE PRESĂ 28.11.2024
INTERVENȚII ALE POLIȚIȘTILOR IEȘENI, ÎN SPRIJINUL CETĂȚENILOR
La data de 27 noiembrie 2024, poliţiştii ieşeni au intervenit la peste 95 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112.
Au fost aplicate peste 250 de sancţiuni contravenţionale, iar în urma acţiunilor şi intervenţiilor au fost sesizate peste 20 de infracţiuni.
Poliţiştii au acţionat, la nivelul judeţului Iaşi, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.
Au fost organizate 5 acţiuni şi s-a intervenit la 97 de evenimente, dintre care 88 au fost sesizate prin 112.
În urma activităţilor au fost aplicate 292 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 85.200 lei și au fost sesizate 24 de infracțiuni.
Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Ieşene. Poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie și creșterea gradului de siguranță rutieră.
Astfel, au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 20 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii.
De asemenea, au fost oprite din a circula 11 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare a 11 autovehicule au fost retrase, până la remedierea problemelor constatate.
ARESTAT PREVENTIV 30 DE ZILE PENTRU FURT CALIFICAT
La data de 27 noiembrie a.c., polițiștii din Biroului de Investigații Criminale Iași au efectuat o percheziție domiciliară, în municipiul Iași, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Din cercetările efectuate până în prezent, a rezultat că în seara zilei de 19 spre 20 noiembrie 2024, un tânăr, de 27 de ani, ar fi pătruns într-o locuință, din municipiul Iași și ar fi sustras mai multe bunuri, cauzând un prejudiciu de aproximativ 20.000 de lei.
În urma percheziției, au fost ridicate mai multe mijloace materiale de probă.
Ulterior, tânărul bănuit de comiterea faptei a fost identificat, pe raza municipiului Iași, fiind condus la cercetări.
În baza probatoriului administrat în cauză, acesta a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore.
La aceeași dată, tânărul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași și Judecătoriei Iași, instanță care a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.
CONTROL JUDICIAR 60 DE ZILE PENTRU TENTATIVĂ LA FURT
Polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Poliție Iași au identificat un bărbat de 37 de ani, bănuit de tentativă la furt.
Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că, la data de 12 noiembrie 2024, acesta ar fi încercat să sustragă mai multe produse alimentare, în valoare totală de aproximativ 620 de lei, dintr-o societate comercială, din municipiul Iași, iar când a fost surprins de agenții de pază, acesta ar fi abandonat produsele și ar fi fugit.
În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 27 noiembrie a.c., bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore.
La aceeași dată, a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, față de acesta fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
REȚINUT PENTRU DOUĂ INFRACȚIUNI LA REGIMUL RUTIER
La data de 27 noiembrie a.c, polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Poliție Rurală Pașcani au reținut un tânăr, din comuna Sirețel, bănuit de comiterea infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
Din cercetări a rezultat faptul că, la aceeași dată, acesta ar fi condus autoturismul, în comuna Sirețel, fără a deține permis de conducere, iar autoturismul în cauză ar fi fost pus în circulație având numere false.
La data de 28 noiembrie a.c., urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani și Judecătoriei Pașcani, cu propuneri legale.
Cercetările sunt continuate.
BĂRBAT BĂNUIT DE FURT CALIFICAT, IDENTIFICAT DE POLIȚIȘTI
La data de 27 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Iași au identificat un bărbat de 36 de ani, din municipiul Iași, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat.
Din cercetările efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că la data de 20 noiembrie a.c., prind demontarea sistemului antifurt, acesta ar fi sustras o bicicletă, din scara unui bloc, din municipiul Iași.
Bicicleta a fost recuperată, fiind restituită persoanei vătămate.
Cercetările sunt continuate.
FURT DIN SOCIETATE COMERCIALĂ
În ziua de 27 noiembrie 2024, polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Iași au fost sesizați de către un reprezentant al unei societăți comerciale din municipiul Iași, cu privire la faptul că o femeie, de 37 de ani, a sustras bunuri din interiorul magazinului.
Din verificările efectuate a rezultat faptul că aceasta ar fi sustras mai multe produse, pe care le-ar fi introdus în rucsacul pe care îl avea asupra sa, prejudiciul creat fiind de aproximativ 237 de lei.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
CERCETAT PENTRU COMITEREA A TREI INFRACȚIUNI LA REGIMUL RUTIER
La data de 28 noiembrie a.c, polițiștii din cadrul Poliţiei Municipiului Paşcani au oprit pentru control, în municipiul Pașcani, un moped, condus de un tânăr, de 24 de ani.
Întrucât tânărul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.
A fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma verificărilor efectuate, a rezultat că mopedul nu era înregistrat, iar tânărul avea suspendat dreptul de a conduce vehicule.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
ȘOFERI DEPISTAȚI CU ALCOOL LA VOLAN
La data de 27 noiembrie a.c, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Iaşi au oprit pentru control, în municipiul Iași, un autoturism condus de un bărbat, de 54 de ani.
Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, cercetările sunt continuate pentru stabilirea situației de fapt.
*
La data de 27 noiembrie a.c, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Iași au oprit pentru control, în localitatea Vânători, un autoturism condus de un bărbat, de 62 de ani.
Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, cercetările sunt continuate pentru stabilirea situației de fapt.
*
La data de 27 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 2 Poliție Iași au depistat, pe raza municipiului Iași, un bărbat, de 43 de ani, care ar fi condus un autoturism, fiind sub influența alcoolului.
În urma testării bărbatului cu aparatul alcooltest, a rezultat o valoare de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, cercetările sunt continuate pentru stabilirea situației de fapt.
*
În noaptea de 28 noiembrie a.c, polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală Miroslava au oprit pentru control, în localitatea Horpaz, un autoturism condus de un bărbat, de 30 de ani.
Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, cercetările sunt continuate pentru stabilirea situației de fapt.
ACȚIUNE DESFĂȘURATĂ DE POLIȚIȘTI PENTRU MENȚINEREA UNUI CLIMAT DE ORDINE ȘI SIGURANȚĂ PUBLICĂ
La data de 27 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Iași au acționat pentru menținerea climatului de ordine și siguranță publică în zonele de risc, pentru prevenirea și combaterea conflictelor stradale, a infracțiunilor comise cu violență și de tulburare a ordinii și liniștii publice.
În cadrul acțiunii au fost legitimate 28 de persoane, au fost verificate trei societăți comerciale și au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale, dintre care 10 la Legea nr. 61/1991, 3 conform O.U.G. nr. 195/2002 și una pentru altă abatere.
ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR PENTRU SIGURANȚA TRAFICULUI RUTIER
La data de 27 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au executat o acţiune pe raza județului Iași, pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, în special a celor produse pe fondul abaterilor la regimul rutier săvârșite de bicicliști și de către conducătorii de trotinete.
În cadrul acțiunii, au fost aplicate 33 de sancțiuni contravenționale, dintre care 24 pentru conducătorii de biciclete și 4 pentru conducătorii de trotinete, iar 5 pentru alte abateri.
Spre exemplu, un bărbat de 45 de ani, a condus trotineta electrică în municipiul Iași, traversând marcajul pietonal pe vehicul. Acesta a fost sancționat conform O.U.G nr. 195/2002.
ACTIVITĂȚI PREVENTIVE DESFĂȘURATE DE POLIȚIȘTI
La data de 27 noiembrie a.c., în baza Proiectului pentru prevenirea consumului şi traficului de droguri în unităţile de învăţământ preuniversitar intitulat ,,ALEGERI ÎNŢELEPTE” și a Proiectului „Știu că pot spune NU”, polițiștii Biroului Siguranță Școlară Iași au desfăşurat șase activități informativ – preventive, la Colegiul Agricol și de Industrie Alimentară ,,Vasile Adamachi”, din municipiul Iași.
În cadrul activităților, polițiștii au explicat ce înseamnă abuzul sexual, formele acestui tip de violență, precum și faptele de natură penală care se încadrează în acest segement al infracționalității (violul, agresiunea sexuală, actul sexual cu un minor, coruperea sexuală a minorilor, racolarea minorilor în scopuri sexuale).
Elevii au fost informaţi cu privire la efectele şi consecinţele consumului de substanţe psihoactive, în scopul conştientizării pericolelor la care pot fi expuşi, dar şi cu privire la necesitatea adoptării unui comportament prosocial, fiind punctate elemente de bază privind răspunderea contravențională și penală a minorilor.
Totodată, s-au transmis informații privind regimul legal de achiziționare sau folosire a materialelor pirotehnice.
La activități au participat 160 de elevi și 6 cadre didactice.