GÎTLAN COSTEL

CURRICULUM VITAE

 

Chestor de poliţie

Funcţia: Inspector Șef al Inspectoratului de Poliție Județean Iași, din 23.11.2018

Data şi locul naşterii: 09 iulie 1971, localitatea Tătăruşi, judeţul Iaşi

Starea civilă:    căsătorit, doi copii

 

Studii:  

- octombrie 2018 - iulie 2020, Universitatea "Al. I. Cuza" Iași: Sudii universitare de master în Securitate Comunitară și Controlul Violenței;

- octombrie 2010 - iulie 2012, Academia de Poliţie "Al. I. Cuza" Bucureşti: Sudii universitare de master  în domeniul Combaterea Criminalităţii Organizate;

- septembrie 2010 - februarie 2011, Universitatea "A.I. Cuza" Iaşi: Cursuri de specializare, programul de formare continuă pentru carieră managerială a personalului de conducere din administraţia publică;

- aprilie 2010: Curs de perfecţionare în domeniul combaterii falsului de monedă şi a cecurilor de călătorie;

- septembrie 2006: Participare la Seminarul "Informatica operaţională în lupta împotriva corupţiei" organizat de D.N.A;

- iunie 2004 - iunie 2005, Universitatea de Medicină şi Farmacie "Gr.T. Popa" Iaşi: Studii postuniversitare de specializare în Managementul Instituţiilor Publice;

- octombrie 2002 - iunie 2003, Universitatea Tehnică "G. Asachi" Iaşi: CETEX, cursuri postuniversitare de specializare în dreptul afacerilor în industrie, administraţie şi servicii;

- septembrie 1993 - iulie 1997, Academia de Poliţie "Al.I. Cuza" Bucureşti - Facultatea de Drept: Diplomă de licenţă în stiinţe juridice;

- 1985 - 1989, Liceul Sanitar Iaşi: Diplomă de bacalaureat.

 

Cariera:  

23 noiembrie 2018 - prezent: Inspector Şef al I.P.J. Iaşi;

- 09 octombrie 2017 - 23 noiembrie 2018: Împuternicit Inspector Şef al I.P.J. Iaşi;

- 27 decembrie 2016 - 09 octombrie 2017: Adjunct al Inspectorului Şef al I.P.J. Iaşi, pe probleme de investigaţii criminale;

- 01 iunie 2016 - 27 decembrie 2016: Împuternicit Inspector Şef al I.P.J. Botoşani;

- 12 aprilie 2013 - 01 iunie 2016: Adjunct al Inspectorului Şef al I.P.J. Iaşi, pe probleme de investigaţii criminale;

- 23 august 2012 - 12 aprilie 2013: Împuternicit Adjunct al Inspectorului Şef al I.P.J. Iaşi, pe probleme de investigaţii criminale;

- 13 august 2012 - 23 august 2012: Şef al Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul I.P.J. Iaşi;

- 01 aprilie 2010 - 13 august 2012: Şef al Serviciului de Combatere a Finanţării Terorismului şi Spălării Banilor din cadrul B.C.C.O. Iaşi;

- 01 februarie 2010 - 01 aprilie 2010: Ofiţer specialist la Serviciul Cabinet din cadrul I.P.J. Iaşi, delegat la B.C.C.O. Iaşi; 

- 15 februarie 2004 - 31 ianuarie 2010: Ofiţer de poliţie judiciară în cadrul D.N.A - Serviciul Teritorial Iaşi; 

- 01 august 2002 - 15 februarie 2004: Ofiţer specialist în cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Economico-Financiare - I.P.J. Iaşi;

- 01 decembrie 1999 - 01 august 2002: Ofiţer operativ în cadrul Biroului de combatere a corupţiei şi contrabandei - Serviciului de Combatere a Criminalităţii Economico-Financiare I.P.J. Iaşi;

- 12 iulie 1997 - 01 decembrie 1999: Ofiţer operativ în cadrul Biroului de Combatere a Criminalităţii Economico-Financiare I.P.J. - Poliţia Municipiului Iaşi;