În această secțiune vor fi postate informații referitoare la bunurile găsite și predate poliției. Astfel, în conformitate cu prevederile legale, va fi asigurată publicitatea datelor referitoare la astfel de situații, fiind un instrument util pentru persoanele care și-au pierdut bunuri. Cei care consultă pagina și se regăsesc într-o astfel de situație, trebuie să se prezinte la unitatea de poliție care a primit în custodie bunul pentru revendicarea acestuia.
Codul civil face următoarele precizări cu privire la astfel de situații:
Art. 942 - Proprietatea bunului găsit
(1) Bunul mobil pierdut continuă să aparţină proprietarului său.
(2) Găsitorul bunului este obligat ca, în termen de 10 zile, să îl restituie proprietarului ori, dacă acesta nu poate fi cunoscut, să îl predea organului de poliţie din localitatea în care a fost găsit. Acesta are obligaţia de a păstra bunul timp de 6 luni, fiind aplicabile în acest sens dispoziţiile privitoare la depozitul necesar.
(3) Organul de poliţie va afişa la sediul său şi pe pagina de internet un anunţ privitor la pierderea bunului, cu menţionarea tuturor elementelor de descriere a acestuia.
Art. 943 - Proprietatea asupra bunului găsit în loc public
Dacă bunul a fost găsit într-un loc public, el va fi predat, pe bază de proces-verbal, persoanei care deţine un titlu, altul decât titlul de proprietate publică, asupra locului respectiv. În termen de 3 zile de la data preluării bunului pierdut, această persoană este obligată să îl predea, pe bază de proces-verbal, organelor de poliţie din localitate. În acelaşi termen, anunţul menţionat la art. 942 alin. (3) se va afişa la locul unde a fost găsit bunul.
Art. 944 - Vânzarea bunului găsit
Dacă, datorită împrejurărilor sau naturii bunului, păstrarea sa tinde să îi diminueze valoarea ori devine prea costisitoare, el va fi vândut prin licitaţie publică, conform legii. În acest caz, drepturile şi obligaţiile legate de bun se vor exercita în legătură cu preţul obţinut în urma vânzării.
Art. 945 - Restituirea bunului găsit către proprietar
(1) Bunul sau preţul obţinut din valorificarea lui se va remite proprietarului, dacă acesta îl pretinde, sub sancţiunea decăderii, în termenul prevăzut la art. 942 alin.(2) teza a II-a, însă nu mai înainte de a se achita cheltuielile legate de păstrarea bunului.
(2) De asemenea, în cazul bunurilor cu valoare comercială, proprietarul este obligat să plătească găsitorului o recompensă reprezentând a zecea parte din preţ sau din valoarea actuală a bunului. Obligaţia de plată a recompensei nu există în cazul prevăzut la art. 943, dacă găsitorul este persoana care deţine spaţiul ori un reprezentant sau un angajat al acesteia.
(3) În cazul în care proprietarul a făcut o ofertă publică de recompensă, găsitorul are dreptul de a opta între suma la care s-a obligat proprietarul prin această ofertă şi recompensa fixată de lege ori stabilită de către instanţa judecătorească.
(4) Dacă bunul ori preţul nu este pretins de proprietarul originar, el va fi considerat lucru fără stăpân şi remis găsitorului pe bază de proces-verbal. În acest caz, găsitorul dobândeşte dreptul de proprietate prin ocupaţiune. Dovada ocupaţiunii se poate face prin procesul-verbal menţionat sau prin orice alt mijloc de probă.
(5) Dacă găsitorul refuză să preia bunul sau preţul, acesta revine comunei, oraşului sau municipiului pe teritoriul căruia a fost găsit şi intră în domeniul privat al acestuia.
Fişiere ataşate
- Bunuri_gasite_august_2024.doc
- Bunuri_gasite_august_2024_.doc
- Bunuri_gasite_iulie.doc
- Bunuri_gasite__iulie.doc
- Bunuri_gasite_iunie..doc
- Bunuri_gasite_iunie.doc
- Bunuri_gasite.doc
- Bunuri_gasite_.doc
- Bunuri_gasite_.doc
- Bunuri_gasite_PMI.doc
- Bunuri_gasite_decembrie.doc
- Bunuri_gasite_noiembrie_2023_2.doc
- Bunuri_gasite_noiembrie_2023.doc
- Bunuri_gasite_octombrie_2023_-_6.doc
- Bunuri_gasite_octombrie_2023_-_7.doc
- Bunuri_gasite_octombrie_2023_-_1.doc
- Bunuri_gasite_octombrie_2023_-_2.doc
- Bunuri_gasite_octombrie_2023_-_3.doc
- Bunuri_gasite_octombrie_2023_-_4.doc
- Bunuri_gasite_octombrie_2023_-_5.doc
- Bunuri_gasite_octombrie_2023_-_6.doc
- Bunuri_gasite_mai_2020.doc
- Bunuri_gasite_octombrie_2019.doc
- Bunuri_gasite_septembrie_2019.doc
- Bunuri_gasite_august_2019.doc