25 NOIEMBRIE - ZIUA INTERNAȚIONALĂ PENTRU ELIMINAREA VIOLENȚEI ÎMPOTRIVA FEMEILOR
Inspectoratul de Poliție Județean Iași prin Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității a organizat evenimentul dedicat Zilei Internaționale pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor, în parteneriat cu Asociația Magic & Ludic.
Evenimentul s-a desfășurat la Palatul Culturii din Iași, fiind prezenți reprezentanți ai instituțiilor, specialiști, artiști și membri ai comunității, având ca obiectiv conștientizarea și prevenirea violenței de gen.
Programul evenimentului a inclus interacțiuni directe cu specialiști și reprezentanți ai instituțiilor implicate în prevenirea și combaterea violenței domestice și a violenței de gen, participarea la un quiz educativ pe tema drepturilor, siguranței și suportului pentru victime, dar și momente artistice cu puternic impact emoțional, dedicate temei prevenției și solidarității.
Prin acest eveniment încurajăm sesizarea oricărei situații de violență, solicitarea sprijinului din partea autorităților, precum și informarea cu privire la noile modificări legislative referitoare la cazurile de violență domestică.
La final, participanții au fost prezenți în zona cu „Peretele Promisiunilor”, unde au lăsat un mesaj personal de angajament pentru o generație fără violență.
Evenimentului s-au alăturat și persoane publice care au ales să transmită un mesaj emoționant.
Din punct de vedere statistic, precizăm că în primele 9 luni ale acestui an, polițiștii au intervenit la 5.326 de cazuri de violență domestică sesizate prin apelul unic de urgență 112, în urma cărora a fost întocmit formularul de evaluare a riscului, reieșind risc iminent și fiind emise 705 ordine de protecție provizorii, iar în 558 dintre cazuri, persoanele vătămate au refuzat.


.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)










