ACTIVITĂȚI ALE POLIȚIȘTILOR DE LA PREVENIRE PENTRU COMBATEREA VIOLENȚEI DOMESTICE
La data de 3 iunie a.c., în cadrul campaniei „Nu ești singur! Împreună pentru o familie fericită”, polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității Iași au desfășurat o activitate informativ-preventivă stradală, în municipiul Iași, pentru prevenirea violenței domestice.
Astfel, a fost prezentat cadrul legislativ care reglementează prevenirea și combaterea violenței domestice, cauzele care generează acest fenomen, drepturile victimelor și măsurile legale ce pot fi accesate de victimă.
De asemenea, au fost transmise informații ce țin de implementarea ordinului provizoriu de protecție și a ordinului de protecție emis de către judecător, instituțiile cărora se pot adresa victimele și agresorii, serviciile de care pot beneficia, dar și consecințele violenței domestice asupra persoanelor agresate.
Accentul a fost pus pe importanţa protecției și promovării drepturilor victimelor violenței domestice, pentru a asigura cadrul necesar protejării acestora, fiind totodată prezentată aplicația BrightSky.
Prin dialog și exemple concrete, cetățenii au înțeles că violența domestică este o încălcarea gravă a legii și că implicarea comunității este esențială pentru a pune capăt acestui fenomen, fiind explicat faptul că orice persoană, fie victimă, fie martor, are responsabilitatea morală și legală de a sesiza autoritățile pentru a preveni agravarea situației.
*
Victimele pot solicita:
1. Ordin provizoriu de protecție, cu valabilitate de 5 zile - conform Legii nr. 217/2003 actualizată, care poate fi emis imediat de către polițiști în cazul unui pericol iminent.
2. Ordin de protecție - este emis de către judecător, în maxim 72 de ore de la depunerea cererii, pe o perioadă de maxim 12 luni.
Victimele violenței domestice pot suna la:
0800 500 333 - Helpline nonstop, gratuit
112 - Numărul unic de urgență
119 - telefonul de urgență al copilului


.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)










