POLIȚIȘTII AU DAT STARTUL SĂPTĂMÂNII ,,ȘCOALA ALTFEL”
Ziua de 15 decembrie a debutat cu o serie de activități educativ – preventive desfășurate de polițiștii Biroului Siguranță Școlară și ai Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, alături de elevii Școlii Gimnaziale ,,I.C.Brătianu”, ai Colegiului Național ,,Mihai Eminescu” și ai Liceului Teoretic ,,Dimitrie Cantemir”.
Alături de ei, polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul Antidrog au desfășurat o activitate interactivă pe tema prevenirii traficului de droguri, în baza programului ,,Traficul de droguri nu e o combinație”.
Activitățile au fost desfășurate în baza campaniilor ,,Scoate violența din anonimat” și ,,Selfie-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieți!”, în cadrul cărora au fost făcute precizări despre prevenirea comportamentelor violente și a fenomenului de bullying, cauzele și formele acestuia, precum și aspectele legale referitoare la răspunderea minorilor, precum și conștientizarea riscurilor la care se expun tinerii atunci când încearcă să realizeze o fotografie pe tren.
Totodată, le-au fost transmise aspecte legate de modificările legislative în materie de articole pirotehnice cu exemplificarea consecințelor nerespectării prevederilor legale.
Peste 390 de elevi s-au bucurat de prezența polițiștilor în școli, aceștia fiind prezenți zilnic pentru a le transmite informații legate de respectarea regulilor de conviețuire socială, fiind adus în atenție regulamentul școlar pe care îl au de respectat în incinta unității de învățământ, dar și faptul că toate persoanele din jurul lor trebuie respectate, astfel încât mediul educațional să fie unul sigur și armonios.


.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)










