PREVENȚIE ÎN PAȘI ACTIVI: ELEVII DIN IAȘI AU ÎNVĂȚAT CUM SĂ SE PROTEJEZE DE PERICOLELE REALE ALE VIEȚII
La data de 1 iulie 2025, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași – Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității și Serviciul Rutier, alături de reprezentanți ai ANITP – CR Iași și de echipa TUIAȘIMotorsport au desfășurat mai multe activități informativ-preventive în taberele pentru copii din județul Iași.
La Tabăra Muncel, au fost abordate două teme, precum: prevenirea consumului de droguri, unde elevii au fost informați despre efectele și riscurile consumului de substanțe interzise și legislația în domeniu și prevenirea violenței sexuale și a abuzurilor în familie (recunoașterea relațiilor toxice, metodele de racolare, resursele și serviciile de sprijin disponibile).
La Tabăra „În pridvorul satului” – Holboca, polițiștii au desfășurat activități de educație rutieră privind regulile de circulație, siguranța ca pieton, biciclist sau pasager.
S-a pus accentul și pe discuții legate de prevenirea pornografiei infantile, explicând minorilor riscurile transmiterii de conținut explicit și modalitățile de protecție.
Peste 250 de copii și tineri au participat activ la aceste activități, demonstrând interes și deschidere față de temele de siguranță și prevenire.
Inspectoratul de Poliție Județean Iași va continua desfășurarea acestor activități pe durata vacanței de vară, urmărind creșterea gradului de informare și responsabilizare a copiilor și adolescenților în ceea ce privește siguranța personală și prevenirea comportamentelor de risc.


.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)










